• Indicatori

    Indicatori

    INDICATORI PRESTABILIŢI DE REALIZARE Beneficiari (vârstnici ) de infrastructură socială de zi reabilitată / modernizată / extinsă / dotată – 460 persoane, din care: 276 femei şi 184 bărbaţi. INDICATORI SUPLIMENTARI DE REALIZARE Număr de centre sociale fără componentă rezidenţială a căror infrastructură a fost reabilitată / modernizată / extinsă / dotată: 1 centru.

  • Grup ţintă

    Grup ţintă

    Grupul ţintă al proiectului este alcătuit din persoane care au 65 de ani şi peste, din oraşul Aninoasa, iar în ceea ce priveşte cuantificarea, conform recensământului din 2011, numărul persoanelor vârstnice este de 539. Efectele centrului de zi asupra grupului ţintă se referă la reintegrarea socială, prevenirea instituţionalizării, îmbunătăţirea stării de sănătate şi îmbunătăţirea imaginii sociale. Se vor urmări şi: creşterea încrederii în serviciile sociale, creşterea încrederii de sine, creşterea sentimentului de stimă asupra propriei persoane, dar şi creşterea autonomiei. După cum se poate observa, efectele proiectului asupra grupului ţintă sunt diverse şi benefice. BENEFICIARI DIRECŢI Persoanele vârstnice de 65 de ani şi peste din oraşul Aninoasa reprezintă principala categorie…

  • Egalitate de şanse

    Egalitate de şanse

    Proiectul respectă principiile privind dezvoltarea durabilă, egalitatea de şanse, gen şi nediscriminare. Proiectul asigură egalitatea de şanşe şi tratament între bărbaţi şi femei (egalitatea de gen). Egalitatea de gen în cadrul proiectului este realizată prin participarea ambelor sexe la toate activităţile şi serviciile centrului social. Beneficiarii serviciilor sociale vor fi atât femei cât şi bărbaţi. Ambele sexe au acces egal la toate resursele disponibile în cadrul centrului. De altfel, în cadrul proiectului, discriminarea pe bază de rasă, culoare, cultură, viziune sau etnicitate nu va fi prezentă, serviciile centrului social fiind disponibile pentru toţi vârstnicii, indiferent de apartenenţa lor. Pentru a promova egalitatea de şanse şi tratament se acordă accesibilitate pentru…

  • Rezultate aşteptate

    Rezultate aşteptate

    O clădire cu rol de infrastructură de servicii sociale, pentru centru de zi, şi o unitate de îngrijire la domiciliu, dotată în termen de 36 luni de la semnarea Contractului de finanţare. Resurse folosite în mod eficient prin implementarea în cadrul proiectului a unui sistem de management al clădirii (BMS) în termen de 36 luni de la semnarea Contractului de finanţare.

  • Obiective specifice

    Obiective specifice

    Reabilitarea şi dotarea unei clădiri cu rol de infrastructură de servicii sociale în care va funcţiona un Centru social de zi – persoane vârstnice, respectiv centru de zi (de asistenţă şi recuperare şi de socializare şi petrecere a timpului liber) Contribuirea la folosirea eficientă a resurselor prin includerea în proiect a unui sistem de management al clădirii (BMS) concretizat prin monitorizarea şi controlul sistemului de încălzire şi preparare apă caldă, monitorizarea şi controlul sistemului de climatizare, măsurarea de la distanţă şi înregistrarea consumurilor energetice (pentru un management energetic eficient şi corect optimizat), monitorizarea şi controlul sistemului de iluminat interior, monitorizarea şi controlul sistemului de iluminat exterior (Iluminatul exterior va fi…

  • Obiective preconizate

    Obiective preconizate

    Prin implementarea investiţiei propuse, se vor atinge următoarele obiective preconizate: • Îmbunătăţirea infrastructurii serviciilor sociale existente, cu impact final asupra creşterii calităţii vieţii populaţiei vârstnice rezidente şi a celei care, pe viitor, va avea nevoie de astfel de servicii sociale; • Reabilitarea şi modernizarea clădirii unde va funcţiona Centru social de zi – persoane vârstnice la cele mai înalte standarde, conform cerinţelor actuale, astfel încât serviciile oferite sa fie de calitate; • Se vor reface căile de acces şi se vor realiza branşamente la utilităţi în incinta obiectului de investiţie; • Îmbunătăţirea stării infrastructurii aferenteC entrului Social nou amenajat prin lucrări de reabilitare a clădirii, a căilor de acces, a…

  • Prezentare

    Prezentare

    Proiectul CENTRU SOCIAL DE ZI PERSOANE VÂRSTNICE REABILITARE ȘI DOTARE CLĂDIRE, REFACERE CĂI DE ACCES ȘI BRANȘAMENTE UTILITĂȚI ÎN INCINTA OBIECTULUI DE INVESTIȚIE – cod SMIS 127911, își propune să contribuie la rezolvarea uneia dintre cele mai acute probleme cu care se confruntă societatea românească, şi anume insuficienţa unităţilor care oferă servicii sociale persoanelor vârstnice astfel încât să li se poată asigura celor în vârsta un trai decent. Obiectivul general al proiectului este prevenirea instituţionalizării persoanelor vârstnice (care au împlinit vârsta de 65 de ani) din localitatea Aninoasa, judeţul Hunedoara, dezvoltând infrastructura locală de servicii sociale fără componenta rezidenţială. Implementarea proiectului în cadrul căreia va fi înfiinţat un centru social…

  • Despre Proiect

    Despre proiect

    Proiectul beneficiază de un grant în valoare de 4.471.362,32 lei, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014 2020, Axa Prioritară 8 Dezvoltarea Infrastructurii de Sănătate și Sociale Prioritatea de Investiții 8.1 Investițiile în infrastructurile sanitare și sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel național, regional și local, reducând inegalitățile în ceea ce privește starea de sănătate și promovând incluziunea socială prin îmbunătățirea accesului la serviciile sociale, culturale și de recreere, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de colectivitățile locale Data începerii și data finalizării proiectului 06/06/2019 – 31/12/2023 Perioada de implementare a proiectului 01/11/2018 – 31/12/2023   FINANȚATORI: Programul Operațional Regional 2014 – 2020 Apel: P.O.R./8/8.1/8.3/A/2 persoane…